Babesioza

Babesioza este o boală parazitară  gravă  datorită infestării globulelor roșii(eritrocite) de către protozoare ce parazitează  numeroase specii de animale.

Menționăm faptul că meritul de a fi observat și descris pentru prima dată în lume(anul 1888) prezența hemosporidiilor la animale îi revine marelui savant român Victor Babeș.

Babesia apare la animale și, ocazional, la oameni.  Boala se numește babesioză, denumită astfel după numele savantului român.

La câini babesia este transmisă de căpușele ixodidae, dintre acestea amintim câteva specii: Ripichephalus,  Ixodes spp., Dermacentor spp., Haemaphysalis leachi .

Căpușele ixodide sunt artropode parazite temporar, tipul parazitismului fiind datorat modului de hrănire realizat pe seama animalelor și au o importanță deosebită în epidemiologia hemosporidiozelor, precum și în transmiterea altor boli virotice, bacteriene, ricketsiene  atât la animale cât și la om.

Căpușele,  după contactarea gazdei,   pe care o simt prin miros, temperatură și vibrații, se fixează pe pielea animalelor,  în  general  pe zonele cu piele fină, zona perianală, periauricular, regiunea cervicală, pe cap, zona abdominală inferioară, etc.,  secționează  cu chelicerele pielea , secretă  apoi o salivă care digeră țesuturile după care iși introduc hipostomul(piesa bucala) iar corpul rămâne la suprafață. Glandele salivare secretă o substanță albă “cement”, fluidă, care se solidifică rapid și formează în jurul pieselor bucale un manșon .  Saliva conține o substanță neurotropică care produce o ușoară insensibilitate locală(animalul nu simte când este mușcat). De asemenea, saliva mai conține și substanțe anticoagulante și citolitice. În urma injectării cu salivă, începe prânzul sanguin.

În timpul hrănirii, căpușele inoculează sporozoiți,  care prin mobilitatea ameoboidă proprie trec pe suprafața  eritrocitelor, apoi  în interiorul acestora; aici se dezvoltă, rezultând stadiul de trofozoit și prin diviziunea de bipartiție obișnuită, apar elemente noi,  distrugând  astfel hematiile parazitate,  pătrund în altele reluând faza asexuată de mai multe ori. Formele noi, așa-zisele merozoiți sunt  anaplasmoide,ameboidale, piriforme și inelare.  După procesul  de multiplicare a babesiilor, rezultă toxine metabolice, paraziți morți și hematii distruse; consecutiv, numărul hematiilor se reduce drastic, producâdu-se anemia,precum și apariția modificărilor anatomopatologice.

Clinic, babesioza  evoluează acut, cronic și uneori supraacut. În funcție de specia infectată, perioada de incubație este cuprinsă între 7-14 zile, rareori mai lungă.

La câini, forma acută evoluează cu: apatie, adinamie, febră, anorexie, prostrație, subicter sau icter, anemie, tulburări respiratorii sau nervoase, fotofobii, hemoragii retiniene. Moartea survine la 5-10 zile de la îmbolnăvire.

Simptomele apar după perioada de incubație, animalul este apatic, refuză hrana, nu se joacă, bea mai multă apă(polidixie) din cauza febrei,  caută locuri retrase și răcoroase. În cazuri mai avansate  devine icteric datorită bilirubinei, un pigment care se eliberează  în tot organismul în urma distrucției celulare.   Întreg organismul este afectat și dacă nu se intervine la timp, recuperarea poate fi anevoioasă sau poate surveni decesul animalului. Tocmai din acest motiv, vizita la cabinetul veterinar  este obligatorie când se observă primele simptome sau suspiciuni.

Forma cronică, evoluează mai multe saptămâni, predominantă fiind anemia și slăbirea accentuată.

Diagnosticul se stabilește clinic în urma unei consultații, microscopic(frotiu unde babesiile se recunosc ușor datorită formei, localizării și colorației ), efectuarea de analize de laborator (hematologie, biochimie).    

Am dori să menționăm aici, că în unele  forme cronice, latente, de boală,  examenul frotiului nu prezintă întotdeauna rezultate pozitive , fiind nevoie de test serologic unde sunt depistați antigenii formați de elementele parazitare,  după eliberare, prin liza hematiilor.

Tratamentul constă în instituirea unei medicații specific antiparazitare, asociată cu tratament de susținere și un regim igieno-dietetic menținut în perioada de convalescență.

Deseori, datorită unor distrugeri masive ale elementelor celulare eritrocitare, se impune efectuarea unor transfuzii.

Datorită caracterului predominant acut și supraacut al evolutiei acestei boli, se impune o strategie minuțioasa de profilaxie.

Din acest punct de vedere- se recomanda protejarea antiparazitară externă, continuă, de-a lungul întregului an.

Mariana Gheorghe
Responsabil Laborator