Nutriție

Nutriție

Suntem convinși că alimentația corespunzătoare este vitală pentru ca animalele noastre de companie să trăiască mult și sănătos. Creșterea mediei de vârstă, atât la câini, cât și la pisici, se datorează în cea mai mare parte atenției sporite pe care medicii veterinari și proprietarii de animale o acordă nutriței animalelor în ultimii ani.

De asemenea, scăderea sau dispariția anumitor patologii se datorează în primul rând controlului mai strict al alimentației. Folosirea în alimentație a hranei industriale (hrana uscată sau conserve), de bună calitate, superpremium, a contribuit la satisfacerea nevoilor nutriționale ale animalelor noastre. Colaborarea cu una dintre cele mai prestigioase companii de hrană pentru animale asigura nevoile terapeutice și bunăstarea pacienților noștri.

Echipa noastră de medici acordă o împortanță deosebită nutriției pacienților și permanent ne îmbunătățim cunoștințele cu privire la noutătile apărute.

O alimentație sănătoasă previne afecțiuni precum: afecțiunile stomatologice, afecțiunile digestive, afecțiunile dermatologice, previne intoleranța alimentară, asigură o creștere și dezvoltare armonioasă a puilor, acoperă nevoile fiziologice particulare ale diferitelor tipuri de rase.

Un alt segment important îl constituie dietoterapia pe care o considerăm indispensabilă pe lângă tratamentele specifice adopate.

Există o varietate foarte largă de diete, îndelung cercetate, care acționează eficient în tratamentul unor afecțiuni precum: tulburări digestive, afecțiuni renale sau hepatice, obezitate, intoleranța alimentară sau tulburări metabolice.

Avantajele hrănirii cu mâncare tip “industrial”:

Formule echilibrate cu cantităti controlate de substanțe nutritive, elemente minerale și vitamine.

Varietate foarte largă de sortimente pentru mâncare de întreținere, cât și diete

Cantități recomandate facil de controlat de către proprietari

Ambalaje de păstrare sigure

Avantajele hrănirii cu mâncare preparată în casa:

Cost mai redus

Conținut de conservanți mai scazut

Medicii noștri va stau la dispoziție pentru o consultație nutrițională și consiliere pentru alegerea unei alimentații personalizate companionului dumneavoastră.