Cardiomiopatia hipertrofică este cea mai frecventă boală cardiacă a pisicilor și se caracterizează prin hipertrofia miocardului în special a peretelui ventricular stâng.

Boala primară are cauze necunoscute, suspectându-se totuși o mutație genetică cu caracter ereditar la anumite rase (Main Coon, Ragdol, Persana). Există și boli în care apare o CHF secundară cum ar fi hipertiroidismul, hipertensiunea arterială.

Boala se întâlnește mai des la motani de vârstă medie, dar poate fi întâlnită practic și la femele, la orice vârstă, manifestările clinice fiind legate în mod direct de gradul de hipertrofie a miocardului, din acest motiv multe dintre pisicile afectate fiind asimptomatice.

Semnele clinice sunt variate, putând consta în tahipnee, oboseală la efort, edem pulmonar, epansament pleural, cianoza, trombembolie sau alteori anorexia și apatia pot fi singurele semne de boala. Sunt întâlnite și cazuri mai rare de moarte subită în absența oricărui alt semn clinic anterior.

Multe dintre pisicile cu CHF pot fi descoperite la un consult de rutină când la ascultația cardiacă se depistează un murmur sistolic sau un sunet de “gallop” diastolic, însă nu toate pisicile afectate pot prezenta aceste zgomote cardiace. Se poate întâmpla ca, uneori, primele semne de boala să fie declanșate de stresul de “cabinet” prin prezentarea pisicii la veterinar pentru cu totul alte afecțiuni.

Diagnosticul de certitudine al bolii se pune prin coroborarea datelor furnizate de radiografia toracică, electrocardiografie și ecografia, aceasta din urmă fiind și cea mai importantă.

Tratamentul se instituie în concordanță cu gravitatea semnelor clinice și rezultatul examenelor paraclinice, recomandându-se evitarea stărilor de stres și control periodic bianual la pisicile cu CHF asimptomatic și spitalizare și tratament complex adaptat gravității în cazul celor cu semne clinice evidente.

Dr. Marian Dorobantu