Programul Clinici Partenere – Hills
February 12, 2020
Afișează tot

HOMEOPATIE VETERINARĂ – NOȚIUNI INTRODUCTIVE

homeopatie veterinară

Medicina clasică (alopată) nu mai este în măsură să asigure singură păstrarea sau refacerea stării de sănătate, atât în sens uman cât și în sens veterinar. De-a lungul timpului au apărut o serie de boli care sunt considerate la ora actuală ca incurabile. De aceea, în ultima perioadă de timp, atenția lumii medicale s-a îndreptat către alte metode de tratament numite neconvenționale. Astfel au apărut și s-au impus ca metode terapeutice eficiente homeopatia, acupunctura, fitoterapia, medicina ayurveda și bioenergoterapia.

Deteriorarea continuă a stării de sănătate s-a produs datorită abordarii greșite a tratamentului de către medicina clasică. Se pune astfel accent pe terapia simptomatică ignorându-se cauzalitatea. Terapiile neconvenționale sau naturale se orientează către eliminarea cauzei ceea ce va duce implicit la dispariția simptomelor.

Homeopatia a fost descoperită și instrumentată ca și concept medical de către medicul german SAMUEL HAHNEMANN la începutul secolului XIX. Este o formă de medicină naturală care utilizează remedii cu acțiune blândă, eficientă, fără reacții adverse, complet nenocive. Aceste remedii acționează profund stimulând energia proprie ființei vii și capacitatea sa de apărare, cu un minim de cheltuieli biologice și financiare. Homeopatia se bazează pe o concepție de sinteză și urmărește să completeze medicina clasică, să reformuleze modul de a privi și de a înțelege realitatea medicală. Este o medicină holistică, a organismului viu în totalitatea lui, influențat de mediul de viață, de alimentație și de relațiile cu celelalte ființe vii.

Homeopatia este o știință medicală exactă având la bază principii clare. Aceste principii stau la baza alegerii remediilor necesare și la interpretarea reacției organismului bolnav la tratament. Organismul viu este privit ca un întreg și nu ca o sumă de organe și sisteme separate. De aceea tratamentul va fi individualizat punând accent pe terapia ființei bolnave și nu a bolii pe care aceasta o are la un anumit moment dat. Astfel animale bolnave cu aceeași boală pot primi remedii homeopatice diferite.

Pentru a înțelege modul cum tratamentul homeopatic este eficient, trebuie să pornim de la reformularea definițiilor pentru starea de sănătate și starea de boală. Se pornește de la ideea că orice ființă vie este mult mult mai mult decât un corp fizic, ea având și un corp energetic, subtil, imaterial. Diferența pe care trebuie să o facem în cazul animalelor în abordarea noastră este aceea că ele nu conștientizează și nu învață din experiență. La animale sunt importante instinctele primare, iar învățarea se face prin reflexe condiționate. Deci animalul este reprezentat de o trinitate formată din corp fizic, corp energetic și corp psiho-emoțional. Niciuna dintre cele trei componente nu poate exista independent de celelalte. De aceea, când vorbim despre sănătate sau boală ne vom raporta la toate cele trei aspecte fundamentale enumerate anterior.

Definiția pe care o putem da stării de sănătate prin prisma acestui punct de vedere va fi următoarea:

SĂNĂTATEA este independența față de orice fel de simptome la nivelul corpului fizic, asigurând o stare generală de bine; menținerea corpului energetic la o frecvență de vibrație ridicată care să ducă la diminuarea susceptibilității la boli; independența față de condiționări, emoții negative sau manifestări agresive, având ca rezultat o stare de calm și mulțumire interioară.

Utilizând o altă exprimare vom spune că starea de sănătate este echivalentă cu o stare de echilibru dinamic ce se stabilește între cele trei componente ale organismului viu. Acest echilibru este susținut printr-o activitate armonioasă a forței vitale, acea componentă energetică la nivelul căreia acționează remediul homeopatic.

Datoria de bază a unui medic (indiferent că este uman sau veterinar) este de a avea grijă și de a păstra starea de sănătate a organismelor vii. Apariția bolii trebuie privită ca pe un eșec al activității medicului. Medicul veterinar trebuie să îi învețe pe proprietarii animalelor cum să aibe grijă de acestea pentru a le menține în stare de sănătate. Ne referim aici la igiena fizică, la alimentație sau dietă, la calitatea apei, la mediul de viață, la atitudinea coercitivă sau de control, de multe ori brutal sau supresiv. Proprietarii de animale trebuie să conștientizeze ceea ce reprezintă cu adevărat starea de sănătate a animalelor și ce eforturi trebuie să depună în această direcție.

Raportându-ne la definiția stării de sănătate vom putea formula acum o definiție completă a stării de boală.

BOALA reprezintă tulburarea dinamică a forței vitale sub influența unor factori externi foarte variați care acționează atât la nivel fizic cât și psiho-emoțional, având drept rezultat alterarea funcțiilor și senzațiilor oranismului animal determinând apariția simptomelor.

În homeopatie o noțiune importantă referitoare la reacția organismului viu la acești stimuli nocivi cauzatori de boală o reprezintă SUSCEPTIBILITATEA. Susceptibilitatea definește capacitatea organismului viu de a se îmbolnăvi mai ușor sau mai greu. Ea ține în primul rând de nivelul de vibrație al forței vitale. Cu cât forța vitală este mai puternică cu atât susceptibilitatea la boli va fi mai mică și organismul va fi mai rezistent. Tratamentul homeopatic este capabil să amplifice forța vitală promovând astfel starea de sănătate.

Influențele exterioare nocive acționează în două etape distincte:

  • prenatal – momentul concepției – bolile ereditare
  •                 – perioada intrauterină sau ou – bolile congenitale;
  • postnatal – bolile acute sau cronice.

Sub acțiunea factorilor cauzatori de boală apar anumite modificări la nivelul forței vitale, deci la

nivel energetic. Organismul animal, prin intermediul forței vitale, tinde să limiteze aceste modificări și să evite apariția stării de boală. Dacă influențele nocive se repetă sau se păstrează un timp sufcient de lung, modificările energetice se vor manifesta ca simptome funcționale anunțând pentru prima dată existența unei perturbări interioare. Dacă dereglarea este și mai profundă vor apărea și modificările organice, inițial fiind afectat un organ mai de suprafață sau mai puțin important după care apar bolile organice grave, culminând cu cancerul. Din punct de vedere homeopatic, simptomele funcționale reprezintă stadiul acut al unei boli, în timp ce simptomele organice definesc o boală cronică. Dacă intervenția medicului se va face cât mai devreme în această succesiune, vindecarea va fi mai ușoară, mai rapidă și, de cele mai multe ori, fără sechele fizice. Cu cât boala este mai veche cu atât timpul necesar vindecării va fi mai lung.

Bolile acute sunt definite ca acele modificări care apar la scurt timp după intervenția unui factor nociv care trebuie să fie suficient de puternic. În cazul acțiunii unor factori fizici traumatici (accidente, fracturi, dislocări articulare, otrăviri, hemoragii, etc.) vom interveni mai întâi chirurgical și numai apoi vom administra remedii homeopatice în caz de durere, febră, infecție, tulburări de comportament, etc.

Bolile infecțioase acute se tratează foarte bine cu ajutorul remediilor homeopatice. Bacteriile și virusurile nu vor fi omorâte de remediul homeopatic. Acestea acționează prin stimularea forței vitale și implicit a sistemului imunitar. Creșterea frecvenței de vibrație a organismului viu face improprie dezvoltarea oricărui microorganism, acestea părăsind corpul fizic. Avantajul acestui sistem de tratament este reprezentat de faptul că niciodată bacteriile nu vor deveni rezistente la acțiunea remediului homeopatic. De asemenea nu vom avea reacții adverse la medicamentul homeopatic. Dinamizarea forței vitale și a sistemului imunitar va scădea susceptibilitatea la boli.

Bolile cronice sunt reprezentate de stări patologice în care coexistă simptome funcționale cu simptome organice. În homeopatie sunt mult mai importante simptomele funcționale datorită faptului că ele individualizează pacientul sau organismul bolnav. Simptomele sau altfel spus modificările organice sunt aceleași pentru orice organism animal care suferă de o boală cronică. Simptomele funcționale definesc reacția individuală la starea de boală. Astfel organismul bolnav va prezenta un anumit tip de durere particulară (arsură, înțepătură, colică, etc.), anumite agravări sau ameliorări ale simptomatologiei în timp sau condiții de mediu, o anumită periodicitate de manifestare a bolii. Toate aceste caracteristici individuale au o deosebită importanță în homeopatie ajutându-ne să stabilim o anumită tipologie constituțională proprie organismului bolnav și care va coincide cu remediul pe care îl vom administra. Aici intervine o oarecare diferență între tratamentul homeopatic uman și cel veterinar. Ființa umană poate spune ceea ce-o doare, cum o doare, când o doare și cum se ameliorează în anumite situații. Animalele nu se exprimă la fel de explicit ca omul, nu comunică prin cuvinte. Cu toate acestea există posibilitatea să obținem o mulțime de informații în acest sens din discuția cu proprietarul animalului respectiv. Proprietarul cunoaște animalul, modul cum acesta se manifestă când este sănătos sau bolnav.

Boala în homeopatie este definită ca totalitatea simptomelor existente la un moment dat în tabloul patologic al organismului bolnav, indiferent că vorbim de simptome fizice sau psiho-emoționale. Astfel se evidențiază un nou termen care nu apare în terminologia medicală alopată și anume acela de simptom complet. SIMPTOMUL COMPLET se definește ca o descriere amănunțită a manifestărilor simptomatice legate de o anumită afecțiune a unui organ. Această descriere cuprinde localizarea și caracterul simptomului, perioada de apariție, durata de manifestare, periodicitarea, situațiile care îl ameliorează sau agravează, existența sau nu a altor simptome asociate. Repertorizarea unor astfel de simptome complete ne va conduce către alegerea remediului homeopatic indicat. Simptomul complet individualizează organismul bolnav pentru că este greu de crezut că vom găsi altul cu aceleași caracteristici ale procesului patologic.   

Se folosesc și alte două noțiuni noi: simptomele particulare și modalitățile simptomelor. Prin modalități se definesc toate circumstanțele legate de mediul exterior care ameliorează sau agravează simptomele existente. Acestea vor fi de asemenea individuale. O altă categorie de simptome sunt așa numitele simptome rare, ciudate și particulare care nu pot fi explicate prin niciun mecanism fiziopatologic și care ajută la alegerea remediului constituțional. Există în homeopatie o anumită gradare a simptomelor care se referă la alegerea unor simptome cu adevărat definitorii pentru organismul viu bolnav. Cele mai importante sunt simptomele psiho-emoționale și comportamentale care definesc reacția individuală la boală. Urmează simptomele generale, apoi cele rare, particulare, ciudate și, în sfârșit, se iau în discuție simptomele fizice de boală. Adevărata artă în homeopatie este de a obține toate aceste informații particulare pentru organismul bolnav. Nu există clișee de abordare sau chestionare de anamneză. Noi trebuie să individualizăm boala și să o raportăm la animalul bolnav, diagnosticul clar de boală sau patologie organică fiind un aspect oarecum secundar în practica homeopatică.

Deci noi vom trata animalul bolnav și nu boala, iar eficiența tratamentului va fi maximă pentru că vom acționa la nivelul forței vitale. Bolile acute se tratează ușor prin homeopatie deoarece forța vitală este puternică și reacționează foarte ușor la stimulul reprezentat de remediul homeopatic. În schimb bolile cronice se tratează mai greu și într-un timp mai îndelungat deoarece forța vitală este slăbită, perioada de refacere  fiind cu atât mai lungă cu cât durata bolii cronice a fost mai mare. De aceea este necesar să intervenim într-un stadiu cât mai precoce al bolii pentru ca eficiența tratamentului să fie maximă. Nu trebuie să așteptăm să apară patologia organică ci trebuie să intervenim odată cu apariția primelor simptome funcționale.

O altă noțiune care trebuie abordată este aceea de BOLI LOCALE. Vom defini ca boală locală acea stare patologică în care suferința se restrânge la o zonă limitată fără a avea ecou la nivelul întregului organism. Introducem în această categorie ulcerele cutanate, negii, furunculele, chisturile, accidentele traumatice, erupțiile cutanate localizate, ingerarea unor substanțe chimice sau alimente infestate, etc. În aceste cazuri putem utiliza o serie de remedii cu acțiune specifică, cunoscute pentru cazurile citate. Este o situație în care nu vom vorbi de tratament constituțional. Același lucru putem spune și despre așa numita organoterapie, caz în care vom utiliza remedii specifice pentru fiecare organ în parte.

Trebuie să recunoaștem că există și definirea de BOLI INCURABILE în homeopatie. Includem aici situații avansate de boală în care s-au produs modificări organice ireversibile cum ar fi atrofii, fibroze, cancer cu metastaze extinse la mai multe organe, pierderea unor organe sau părți corporale. Cu toate acestea nu trebuie să spunem de la început că un caz este incurabil deoarece un remediu constituțuinal bine ales poate face adevărate minuni. Doar dacă nu vom obține rezultatele scontate atunci vom pune diagnosticul de boală incurabilă. În aceste cazuri există un efect de paliere (ameliorare) a unor simptome cronice, animalul putând să-și continue viața cu o suferință mai mică și să moară liniștit. Deși acest aspect ni se poate părea cinic, a trăi ultima perioadă a vieții într-o stare de liniște și limitare a simptomelor (în special a durerii) reprezintă un succes.

În final trebuie să înțelegem că există anumite aspecte patologice în care homeopatia este „ineficientă”:

  • cauze menținătoare, hrană ineficienă, carențe vitaminice;
  • boli incurabile, modificări organice ireversibile;
  • lipsa unor organe sau părți corporale, rupturi organice, musculare;
  • obstetrică – prezentări defectuoase, anomalii placentare;
  • remediu incorect administrat.